Lucrul şi lucrarea mâinilor

m-a uimit dintotdeauna, iar atunci când am văzut un obiect sau un lucru făcut de mâna omului, cu minuţie, cu atenţie şi cu migală, dar cu imperfecţiuni, comparându-l cu un altul perfect realizat de vreo mașinărie, l-am admirat şi l-am preferat pe primul. Motivele străvechi cu atât mai mult m-au atras în comparaţie cu arta modernă.

Într-o lume atât de variată, cum este cea de astăzi, am înţeles că, paradoxal, există totuşi un risc major de a ne confunda identitar, prin uniformizarea comportamentală, lingvistică, vestimentară şi chiar artistică.

În replică, însă, există o formă de identitate a oricărui neam, ce nu poate fi înstrăinată sau confundată nicidecum: arta tradiţională! Aceea care a stat ascunsă uneori mii de ani, iar când a fost redescoperită, a grăit totul în detaliu despre acele neamuri despre care se credea că au dispărut.

Arta tradiţională

se particularizează adesea prin amănunte ce conţin multiple şi adânci mesaje. Fiecare popor are în fiinţa lui, în artă să tradiţională mai ales, ceva atât de bine individualizat, încât orice aparentă asemănare, în esenţă relevă tocmai diferenţele inconfundabile.

Eu propun prin ceea ce fac o transgresare istorică în doi paşi: Primul pas este spre înapoi. Dar nu pentru o întoarcere regresivă, ci pentru a-mi structura un elan progresist: tradiţia lucrului în lemn! O artă veche cât lumea. Numai că această veche, poate cea mai veche dintre arte, din păcate, a fost parcată sute de ani, prin formule imitative şi stereotipe, în zona meşteşugului. Aceasta este determinarea şi realizarea celui de-al doilea pas pe care mi l-am propus, de data aceasta exclusiv spre înainte: dinspre meşteşug spre arta cioplitului în lemn – CRESTĂTURA!

M-a cucerit în chip fascinant această frumusețe mirabilă care rezultă în urma tăieturilor realizate doar cu ajutorul cuțitului. Înainte așadar, pentru crestătura în sine era folosit un cuțit.

Astăzi, însă, când tehnologia a atins pe alocuri cote impresionante, folosesc și eu uneori perfecțiunea, aliniind-o la canoanele vechii tradiții.

Puncte şi linii!

Prin unirea acestora, după anumite principia și reguli coordonatoare, rezultă forme şi motive geometrice sau liniare care conţin o bogăție artistic ameţitoare, încărcată de multiple simboluri și mesaje.

În România există încă obiecte, unele în muzee, altele în aer liber, în curţile unor biserici de lemn, din secolele XVIII-lea, XIX-lea, care au săpate în lemnul lor motive străvechi pe care le-am căutat şi pe care le-am împrumutat chiar, spre a le reda valoarea.

Aşadar arta tradițională este nemuritoare! Ea face parte din patrimoniul cultural național, ține de identitatea unui neam, dar aparţine artei universale. Fără ea planeta va fi mai săracă şi universul mai suferind.

Cred că este foarte important, mai ales acum, ca fiecare țară să-și redescopere rădăcinile înfipte adânc în moștenirea cultural lăsată de strămoși, să le repună în lumină şi să le promoveze.

Eu tocmai asta fac:

cercetez aceste tezaure, împrumut din ele câte ceva, precum am spus, le trec prin filtrele cunoașterii și înțelegerii mele, apoi mă străduiesc ca, îmbogăţindu-le, să îmbogățesc cu ele patrimoniul cultural şi artistic al neamului meu şi al planetei pe care trăiesc.