Primele iscălituri
Preocuparea ,,orăşeanului” pentru această artă a apărut în urmă cu peste 100 de ani. Așa au apărut și primele scrieri despre crestătură. Au început să apară, timid, nu doar scrieri ci şi albume. Spre mijlocul şi sfârşitul secolului al XX-lea, acestea s-au înmulţit. Astfel, după al doilea Război Mondial şi apoi în perioada comunistă au apărut numeroase lucrări despre “Arta populară” şi “Meşterii ţărani şi creaţiile lor” din diverse zone ale ţării. Probabil şi pe fondul înfiinţării Școlilor Populare de Artă şi Meserii.
Cărţile editate tratau fie în ansamblu, fie aveau dedicat câte un capitol crestăturii în lemn. În ele se găseau informații despre pregătirea lemnului pentru crestat şi despre diferite modalități de finisare a lucrării. Fără a intra în detaliu. Fără a descrie tehnica de lucru propriu zisă. Și fără a vorbi despre mesajul din spatele operelor.
Despre frumusețea care ieșea din mâinile țăranilor români
Octavian Codru Tăslăuanu, în urmă cu peste 100 de ani, avea să descopere şi să le arate cititorilor revistei Luceafărul[1] bogăţia şi frumuseţea crestăturilor în lemn realizată de ţărani. Acesta avea să noteze la începutul materialului:
„Vieaţa ţărănească pentru conducătorii din pătura cărturărească e încă o carte închisă cu multe peceţi. Nici unul dintre noi nu se poate lăuda că cunoaşte în întregime cuprinsul ei bogat în comori. Abia în vremea din urmă am început să ne apropiem de popor cu gândul de a-i cunoaşte şi lumea lui sufletească. Şi începuturile răsleţe cari s-au făcut până acum ne-au şi deschis orizonturi noi pe toate terenele. Simţim cu toţii că apropierea de popor înseamnă o premenire, o întărire a fiinţii noastre naţionale, deşi nu ne dăm pe deplin seama ce căi trebuie să străbatem ca să ajungem la această renaştere sufletească cu atâtea făgăduinţi frumoase pentru viitorul nostru ca neam. Unul dintre aceste începuturi serioase e şi Albumul de crestături in lemn, intocmit de dl. profesor Dimitrie Comşa.”
Primele albume – și singurele
1. Dimitrie Comșa
– agronom, profesor, etnograf și om politic român, membru de onoare al Academiei Române
Album de crestături în lemn – prof. Dimitrie Comșa – 1909, Sibiu
Anul 1904. Dimitrie Comşa începe un demers prin care îşi propune să adune într-un album cele mai frumoase obiecte din lemn, crestate, întâlnite în gospdodăria şi viaţa ţăranului. Timp de cinci ani străbate 139 de comune din 17 comitate (Sibiu, Alba -inferioară, Bistriţa, Braşov, Caraş – Severin, Cojocna, Făgăraş, Hunedoara, Mureş -Turda, Odorheiu, Solnoc – Dobâca, Târnava – mare, Târnava – mică, Timiş, Torontal, Treiscaune şi Turda – Arieş) sau, mai simplu, „lamura încrestăturilor de pe teritoriul Ungariei locuit de Români”. La final, în 1909, după cinci ani de cercetare şi inventariere, publică într-un album, primul de acest fel din România, 243 dintre cele mai frumoase crestături descoperite.
Profesorul Dimitrie Comşa precizează că există alte nenumărate obiecte pe care le-ar fi reprodus dacă i-ar fi îngăduit spaţiul. Asta arată două lucruri: pe de o parte că deţine şi alte obiecte pe care nu le-a prezentat în album (de altfel şi menţionează în Prefaţa Albumului că a adunat 1100 de astfel de lucrări) şi, pe de altă parte, că există încă alte locuri pe care nu a reuşit să le viziteze, istoria pierzând astfel crestături care nu au fost inventariate şi care probabil „au dispărut”.
2. Alexandru Tzigara-Samurcaș
– istoric de artă, etnograf, muzeolog și jurnalist cultural român, membru corespondent al Academiei Române
Izvoade de crestături ale țăranului român – Al. Tzigara-Samurcaș – 1928, București
Alexandru Tzigara-Samurcaş publică în 1928 Izvoade de crestături ale ţăranului român. Spre deosebire de Dimitrie Comşa, Tzigara-Samurcaş, în colaborare cu O. Roguski, desenează peste 400 modele de crestături, de la cele mai simple la cele mai complexe. În lucrarea sa el dezvăluie şi prezintă desenul care a stat la baza obiectelor încrestate. Pătrunde în spatele tăieturii şi dezvăluie alfabetul adunând o diversitate de modele care încântă privirea. În aceeaşi lucrare face o scurtă prezentare a ceea ce înseamnă această tăietură pentru români şi pentru alte popoare. Tzigara-Samurcaș aminteşte încă de acum 80 de ani de „pericolul de corcire a artei strămoşeşti”, subiect despre care o să scriu într-un alt material.
Cele două titluri de carte, de la începutul sec. XX, se referă exclusiv la crestătura în lemn. Au apărut şi alte lucrări, cum ar fi cea a lui Gh.Oprescu, Arta ţărănească la români, în 1922, dar care prezintă întreaga artă a românilor, aşa cum îi spune şi titlul, crestătura fiind tratată alături de alte subiecte, fiindu-i dedicat un capitol.
Mai târziu, între anii ’50-’80 au apărut numeroase titluri de carte tratând pe zone geografice arta ţărănească. Cu mici excepţii, cărţile parcurse par a fi trase la indigo, fiind mai degrabă un mijloc propagandistic al sistemului decât lucrări de cercetare. Diferenţele apar la denumirea localităţilor şi, acolo unde este cazul, ale portului tradiţional.
Singurul album de crestături reeditat
Reeditare după „Album de crestături în lemn“ – Rodica Fota & Ştefan Tancou – 1979, Sibiu
Amintesc aici un titlu și un gest care m-a bucurat și anume, reeditarea „Albumului de crestături în lemn“ a prof. Dimitrie Comșa. Textul introductiv, bibliografia şi tabele au fost reactualizate de Rodica Fota. Ediția a fost îngrijită de Ştefan Tancou. Albumul reeditat a apărut la Sibiu, în anul 1979, editat de Revista Transilvania.
[1] Octavian Codru Tăslăuanu, „Crestături în lemn (Albumul d-lui Comşa)” în Luceafărul, anul IX, nr. 2, 16 ian., Sibiu, 1910, p. 35 – 40.
