Ce este crestătura?
Definiția crestăturii:
Crestătura e un „semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. (pl) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte şi obiecte de uz casnic etc”, conform DEX.
Dicţionarul enciclopedic: „crestătură – cresta = şanţ de adâncime mică cu profil triunghiular, trapezoidal, semicircular, etc. efectuat pe suprafaţa unui obiect”.
Cornel Irimie şi Marcela Necula: „acel ornament realizat cu multă migală, se aplică obiectelor mărunte, pe spaţii nu prea mari şi conturează anume linii. Este tehnica detaliilor ornamentale; ea urmează să fie descifrată de aproape – obiectul este luat în mână şi cercetat”.
A săpa în lemn – a ciopli
Termeni precum a săpa (în lemn) – săpătură, a încresta, a ciopli – cioplitură, incizie au fost folosiţi de-a lungul timpului şi percepuţi, ca sinonime cu termenul a cresta – crestez, de astăzi. Cu toate acestea, se impun câteva precizări.
Termenul a săpa (în lemn) – săpătură a fost identificat şi cu sculptura. Scrierile, fără desene sau explicaţii concrete, au făcut dificilă delimitarea dintre o tehnică de lucru sau alta. Termenul a ciopli – cioplitură a fost identificat cu crestătura, dar şi cu alte tehnici de prelucrare a lemnului (precum sculptura sau horjarea) sau, mai nou, a pietrei.
În Dicţionarul limbii româneşti, însă, termenul cioplesc făcea referire exclusiv la prelucrarea lemnului şi la tehnica de lucru.
Astăzi lucrurile fie au căpătat şi alte înţelesuri, fie au pierdut din cele pe care le aveau deja. Aşa se explică pierderea semnificaţiei însemn cu cruci tăind ori zgâriind a termenului crestéz şi încrestez din Dicţionarul explicativ al limbii române de astăzi. Definiţi mai apare doar în Dicţionarul de arhaisme și regionalisme. Acolo, încrestá, încrestéz e definit ca “a se închina, a-şi face semnul crucii”.
În Dicţionarul de artă populară crestătura „nu înseamnă nici sculptură, nici cioplire, ci o tăiere puţin adâncă în masa lemnoasă, dând naştere unei ornamentici caracterizată prin geometrismul său”.
Lămuriri
fig.1. diferite tipuri de dălți pt. sculptură
Incizia, sculptura, horjarea sunt modalităţile de ornamentare a lemnului cel mai des confundate cu crestătura şi uneori chiar între ele. Cunoscând tehnica de lucru şi uneltele, lucrurile încep să se limpezească.
Decorul trăieşte prin suprafaţa în care pătrunde în cazul crestăturii, sau prin suprafaţa care se detaşează în cazul sculpturii.
Prin sculptură, aşa cum spune şi definiţia, se creează obiecte în spaţiu, tridimensionale. Tehnica de lucru a acestei arte presupune folosirea anumitor tipuri de dălţi (fig.1.) care nu se folosesc în tehnica încrestării. Şi motivele sculptate sunt diferite, foarte rar se folosesc forme geometrice, specifice crestăturii, în schimb întâlnim motive florare, zoomorfe sau alte forme în relief.
fig.2. detaliu furcă de tors realizată în tehnica inciziei.
Incizia ( fig.2) presupune „desenarea cu vârful cuţitului pe lemn (şi nu săparea propriu zisă a lemnului, aşa cum presupune crestătura, n.a.) şi apoi colorarea cu suc de plante, cenuşă sau cu grăsime a urmei lăsată de cuţit; este tehnica preferată de păstori pentru împodobirea bâtelor. […] Incizia cu o unealtă foarte fină permite o linie continuă, mai mare libertate în tratarea desenului, desfăşurarea unor întregi poveşti.”
Horjarea, aparent identică şi poate cel mai des confundată cu crestătura, este o tehnică folosită în exclusivitate la ornamentarea mobilierului. Obiectele horjate cele mai cunoscute sunt lăzile de zestre. Definiţia instrumentul folosit, horjul, nu mai apare decât într-un Dicţionar de regionalisme şi arhaisme din Maramureş. Aurel Bodiu îl descrie ca „un compas de lemn şi un cuţit cu vârful întors”. Verbul a horja şi substantivul horjul nu se mai găseşte astăzi în DEX 2012. Nici în Dicţionarul Enciclopedic şi nici măcar în Dicţionarul de artă populară…
Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Naţional
fig.3. – ladă de zestre decorată prin tehnica horjării
Cu toate acestea, pe lista de Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Naţional de pe pagina cimec.ro, piesa de inventar cu numărul 4909 a Complexului Muzeal Bucovina – Suceava, o ladă de zestre (fig.3.), are menţionat ca tehnică de lucru, printre altele, şi horjarea.
Pe pagina de internet cimec.ro[1] există numeroase alte obiecte decorate cu ajutorul horjului.
Cornel Irimie şi Marcela Necula definesc această tehnică de lucru ca „tehnică folosită în exclusivitate la ornamentarea mobilierului de fag, pentru tratarea spaţiilor plane şi mai mari. Ea constă din desenarea ornamentului cu dalta curbă, eliminând pe traseu din materialul lemnos. I se asociază colorarea cu nuanţe de baiţuri sau ceară, pentru a scoate în evidenţă anumite ornamente.”
Aşadar, numai în ceea ce priveşte termenii putem vedea limpede că o parte din definiţii s-au pierdut în timp. Dacă s-au pierdut o parte din aceste definiţii, putem afirma că s-au pierdut şi înţelesurile profunde ale acestor crestături.
Ca o concluzie, Definiţia crestăturii o dă tehnica de lucru şi uneltele folosite. Așadar, încrestarea este o tăietură în lemn, nu foarte adâncă, realizată la anumite unghiuri, cu unelte foarte simple, „între care cuţitul, briceagul sau simceaua’”. Formele crestate sunt predominant geometrice, lucrate exclusiv în plan. Decorul este împărţit în funcţie de obiect şi de mesajul pe care vrea să-l transmită creatorul.
Cea mai simplă clasificare a crestăturii este cea a categoriilor de obiecte pe care se aplică
În domeniul arhitecturii au fost aplicate pe „principalele piese constructiv-decorative ale caselor, bisericilor”, precum grinzile exterioare, stâlpii şi ramele uşilor şi ferestrelor. Crestăturile apar în asociere cu diferite tehnici, precum cioplirea sau sculptarea.
O altă categorie în care se foloseşte crestătura este cea legată de mobilierul de diferite categorii. Dulapuri, mese, bănci, „în asociaţie cu scrijelarea, reprezentative fiind lăzile de zestre”.
Al treilea câmp de aplicare este cel al uneltelor legate de diferite îndeletniciri tradiţionale. De exemplu, unelte folosite în agricultură, unelte legate de păstorit, unelte de tors şi ustensilele casnice.
Un câmp special de aplicare este cel al crucilor şi troiţelor, de o mare varietate tipologică pe teritoriu românesc şi care poartă o bogată ornamentică realizată în tehnica crestăturilor.
[1] https://cimec.ro/
